Să conteze lyrics
by Amuly
[Intro]
Mvrcu!
[Strofa 1]
Am ieșit la suprafață, ac*m lumea mă vede
D-asta sunt numai pe treaba mea, pufăi verde
Nu ajungi la mine, că fratele nu se-ncrede
În nimeni, decât în familie, oamenii sunt zdrențe!
Asta mi-am dorit să fiu și știam c-o să comenteze
Dacă reușesc, chiar să mă dezechilibreze
Banii ac*m vin din concerte, deal-uri și piese
Apariția mea costă, vor să m-antureze
Și dacă Amula e în club, n-a venit doar să se distrezе
Poate că se distrează, da' a vеnit să încaseze
Banii îi duc lu' mama, restu' au prea multe fețe
Săru-mâna mamă, m-ai educat cu blândețe
Ac*m sunt cu ai mei, toți grei, toți trecuți prin iad
Toți frații-s reali, împreună am luptat
Gălăgie în sală, gălăgie în cap
Câți ne-au încercat, d-avem scopu' curat
[Refren]
Viața mă învață constant, câte ceva
Când crezi că știi tot, crede-mă nu e așa
Garda ține-o sus, că te vor ataca
Fix ăia la care nu te vei aștepta!
Lumea mă știe, m-arată cu degetu'
Extaz și agonie, deja-mi plânge sufletu'
Facem nebunie-n țară, las în spate fum
Am ales un drum, am știut, momentu-i ac*m
[Strofa 2]
Întrebări în cap, răspunsuri nada
Cât de mult am dat, d-am dat degeaba
Prea mulți m-au trădat, da' m-a-nvățat strada
Și oamenii cu timpu' că tot îți calcă coada
Am tras non-stop să meargă treaba
Yeah, și încă reprezint brigada
Concertăm prin toată țara
Facem nebunie, știe lumea, o dăm grav, fra'
Nu mă bag unde nu-i pozitivitate
Îi dau blană, să mă oprească nimeni nu poate
Am ajuns să nu mai cred nici în loialitate
Îmi văd de drumu' meu și o fac cu cuțite-n spate (Blindat)
Am grijă la ce vorbesc și cu cine
Am ajuns ce visam și ac*m toți trag pe mine (Toți)
Deci nu mai pot să mă înconjor, fra', cu oricine
Restu' curge de la sine, trebe' să-mi fac treaba bine
Că le-am vazut fețele tuturor
Toți au peste două, zic adevărat, să mor
Mă concentrez pe mine, nu cobor la vorba lor
Fac asta până mor și real, nu de decor
[Refren]
Viața mă învață constant, câte ceva
Când crezi că știi tot, crede-mă nu e așa
Garda ține-o sus, că te vor ataca
Fix ăia la care nu te vei aștepta!
Lumea mă știe, m-arată cu degetu'
Extaz și agonie, deja-mi plânge sufletu'
Facem nebunie-n țară, las în spate fum
Am ales un drum, am știut, momentu-i ac*m