Tare-am fost lyrics

by

Nimeni Altu’



"Tare-am fost, un om ca nimeni altul
Un sucit mereu, un strâmbă-drum
Mi-am dorit, când eram jos, cu-naltul
Iar de-acolo, unde sînt ac*m

Toată viaţa mi-o trăii bolnavă
Am fost mare, doar când eram „mic”
Am suit când am căzut din slavă
Şi-am căzut voind să mă ridic

N-am cerul la nimeni niciodată
Chiar de-a fost să rabd, în viaţa mea
Am dat totul fără nici o plată
Nevoind nimic să mi se dea

N-am lovit în nimeni. Mai-nainte
Am izbit în mine pentru-a şti
Cât ar fi durerea de fierbinte
Pentru-acel pe care l-aş lovi

Am trecut prin toate totdeauna
Ne-nsemnat, mereu un suferind
Un vulcan, afară stins într-una
Înăuntru, însă, clocotind."

"Când vrei să vezi prin timpul ce desparte
Şi nu mai poţi străbate de desiş
Închide ochii şi-ai să vezi departe
Ce nu mai poţi vedea cu ei deschişi
Când vrei să fii de depărtări aproape
Şi nu mai poţi, oricât ţi-ar fi de greu
Te depărtează şi mai mult de toate
Că depărtarea-apropie mereu"

[Strofă]
Eram doar un copil când citeam asta
Simțeam și suferința și năpasta
Și le rosteam adânc, ca un om mare
Ca pe-o rugăciune înainte de culcare
Îmi făceau bine când mi-era greu
Mi le amintesc ac*m de parcă le-aș fi scris tot eu
O Doamne, cât timp a trecut
De parcă 20 de ani am rămas mut
Visam să le cant, între timp le-am trăit
Toate de-odată, nu câte umpic
Și au zăcut în mine ca un urlet
Versuri tatuate, scrise pe suflet
Mă simt de parcă aș fi fost plecat din viață
Și m-am întors ca soarele într-o dimineață
Ca de la tată la fiu, în clipe grele
Îți ofer ac*m, cadou, bandajele mele

"Când vrei să vezi prin timpul ce desparte
Şi nu mai poţi străbate de desiş
Închide ochii şi-ai să vezi departe
Ce nu mai poţi vedea cu ei deschişi
Când vrei să fii de depărtări aproape
Şi nu mai poţi, oricât ţi-ar fi de greu
Te depărtează şi mai mult de toate
Că depărtarea-apropie mereu"

Pace Virgil Carianopol!
Cam asta a fost
64847484
A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z #
Copyright © 2012 - 2021 BeeLyrics.Net