Terapie De Șoc lyrics
by Deliric
[Strofa 1]
Dacă Hip-Hopu' e de căcat, eu am scaune zilnice
Iar cei cu simțul olfactiv dezvoltat îmi acordă aplauze ritmice
MC-ii îmi adresează laude cinice
Dar transpiră, căci pentru ei sesiunile sunt asemeni unei saune lirice
Apariția mea scenică are probabil cauze biblice
Căci concurența dispare subit, asemeni faunei mitice
CNA-ul suferă traume psihice
Iar adepții lor, chiar și din lumea drepților, vor lua pauze să mă critice
Provoc și terților daune fizice
Ticsând în contracte clauze eliptice, bazate pe fraude tipice
Specifice, reacții chimice motivate de sinapsarea microfonului
Cu propriile-mi terminații dendritice
Produc gânduri super-luminice
Cu forme caracteristice rachetelor balistice, precis lansate de F16
Ce spulberă și fac vraiște ținuturile mioritice
Și rapperii spumegă
Neputând să verifice MC-ul care-și adjudecă responsabilitatea acestei forțe lirice
Gaborii adulmecă, sperând să identifice
Sursa joint-ului de cânepă ce fumegă asemeni torței olimpice
Efectele prestației mele-s pur și simplu fatidice
Morbiditatea crește la indice
Date statistice privind mortalitatea cresc mult peste medie
Și toți experții în materie-ntocmesc rapoarte criminalistice
Ce tind să mă indice clar ca pe-un ucigaș în serie
Deci, ceea ce-asculți ac*m, îți pot părea simple rime
Dar percepând mesajul, te sperie și le vezi ca pe-o puzderie
De Bull Terrieri turbați ce vin spre tine, nimic spre bine
Mereu e loc de mai rău
Căci de la primii pași prin oraș, mă lovesc de-același tablou
DJ nevoiași visează la vreun M cadou
MC falși n-au studii și clachează-n studiou
Grafferi lași veghează doar ultimul vagon de metrou
Și B-Boy grași prestează muncă de birou, deci, din nou
Ceea ce voi numiți mișcare, de fapt stă pe locuri
Ascunsă după blocuri, probabil, în timp ce stocuri de idei se scurg din stilou
Când Cedry2k scrie alfabetul, învie pe hârtie sub forma celui mai dur argou
Propagându-se pe radiou, până-n creierul DJ-ului tău
Și provocându-i scleroză-n plăci, căci n-am niciun scrupul
Deci vă bat pe toți prin tehnici de Kung-Fu până-mi pierd suflu'
Vă bat până rămâneți fără suflare și vă dați duhu'
2002, am Y2K
Iar sub, un stigmat cu „F”, căci Facem Records e grupu'
Săpându-vă groapa și resuscitând sufletu' și trupu' mișcării rappa
[Strofa 2]
Eu am rămas același Y2K, tu ai rămas de cacao
Eu-s mereu OK, tu-ntotdeauna KO
Adică knockout, ai zice tu, de fapt o cauți cu lumânarea
Dar când mă vezi, te camuflezi ca Winnetou
Căci știi bine tu, că-s caz patologic, dar criminologii
Caută noi tipare să-mi schițeze profilu' psihologic
Sunt copilu' mitologic, asediind Troia din linia-ntâi
Tu rămâi perplex când vezi că posed DEX, să-l ai pe ambii călcâi
Deci, remarcabil că-s vulnerabil, doar genital ca Bill
Y2K, abil s-arăt că voi, rappa abili
Sunteți, de fapt, sub stadiul de novice
Simple popice, mii de copii ce-au pătruns pe scenă și-ncep să mă oftice
Și ca să lovesc, aștept momentul propice
Dar pân-atunci, transpirați ca niște țânci la filme erotice
Transpirați ca un eschimoș debusolat la tropice
Sau ca un narcoman în sevraj, expulzat în țări exotice
Alternativele-s ironice, deci înghețați ca un turist fără plusuri calorice, surprins de geruri nordice
Înghețați rapid, ca după un click, clipele istorice
Sau ca dealerii de narcotice când pe oglindă scrie „Police”
Speriați-vă, de beat-uri ca de explozii sonice
Cutremurați-vă, căci pe platane-s plăci tectonice
Și textele mele sparg limita căștii, ciocnindu-se frontal de neuronii voștri
Ca-n cel mai nesportiv bodycheck
Modificându-vă, deci, funcțiile metabolice
Provocându-vă stări nevrotice și boli psihice cronice
Ce-au drept consecințe tendințe criminale periodice
Și-anihilarea conștiinței de către mii de ființe demonice
Invadându-vă cortical prin canale ionice, microscopice
Și insuflându-vă ample atitudini antropofobice
Deci, mă detestați pentru torturile argotice la care vă supun când rimez
Dar nu puteți să mă testați, căci nu puteți să-mi contestați
Categorice abilități retorice, prin care injectez rime narcotice
În vena consumatorului de droguri metaforice, cauzând stări euforice ascultătorului
Pentru care microfonul predicatorului capătă valori simbolice
Ca aurul sau orișice alte resurse ale subsolului